Rondelul muzmeiei - Alexandru Macedonski
Adăugat de: 0741348048

RONDELUL MUZMEIEI



În jinrikişă uşurică
Muzmeia mică e purtată. --
Frumoasă ca o păpuşică,
În kimono e îmbrăcată.

Pe când zăduful de-aur pică, --
Spre ceainăria depărtată,
În jinrikişă uşurică
Muzmeia mică e purtată.

De-al soartei greu a fost cruţată.
Simţiri, nici gânduri n-o ridică.
Atât e: o păpuşă mică,
De tineri nostimi aşteptată,
În jinrikişa uşurică.



Adăugată de către Radu Dan Alexandru



vezi mai multe poezii de: Alexandru Macedonski




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.