Pe albumul d-rei… - Alexandru Vlahuţă
Adăugat de: Adina Speranta

De cei de jos — de morţi — ce-ţi pasă,
Stea ce te-nalţi în fundul zării?
Ridică-ţi raza ta şi-i lasă
În întunericul uitării!

…………………………………

Tu vei trăi-ntr-o altă lume,
Departe pururea de mine,
Şi-a mele versuri, şi-al meu nume
Ca mâni ţi s-or părea străine.

A clipelor de-acum năluce
De veci s-or scufunda-n trecut,
Şi — sigur — nici ţ-ei mai aduce
Aminte că m-ai cunoscut!

La ce dar amintirii tale
Aş mai cerşi-n deşert o rază?
La ce pe-un mort priviri de jale
Din ochi atît de dulci să cază!

De cei de jos — de morţi — ce-ţi pasă,
Stea ce te-nalţi în fundul zării?
Te du ferice, şi mă lasă
În întunericul uitării!



vezi mai multe poezii de: Alexandru Vlahuţă




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.