LUMINA CEA DE SEARA
Ia spune, frate: lumina când se ţese
Cu întunericul în blânde nopţi de vară,
De ce-ntr-a noastre firi, pe-aripi de seară,
Cresc rugăciuni, de noi neînţelese?
Şi focul lor, întocmai ca o ceară,
Ne arde firile de patimi îngheţate
Ş-aprinde-n noi credinţele curate,
Ce fac ca toată patima să piară;
Umblăm atunci, ca umbre uşurele,
Şi alte lumi vedem în depărtări,
Uităm păcat şi vrajbă — toate cele;
Şi luminaţi, zburăm-n acele ţări,
Cari sunt în zare, mai presus de stele,
Spre Cel Ce a zidit pământ şi cer.
Adaugata de catre Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Alexei Mateevici
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.