Un om ca oricare, un scriitor dar poate nici scriitor nu sunt, nici eu nu stiu prea multe, poate de fapt sunt doar un simplu gand.
Am iubit cu demență de nazist fanatic
Dispus la sacrificiu pentru-n ideal
Mărșăluind prin universul meu tomnatic
Ne-nțelegând că drumu-i abisal
Îngenunchez în fața ta stăpâne
Eu cel urât și cel hulit de toți
Poporul tău este pierdut prin lume
Iar dacii tăi, astăzi sunt lași și hoți
Am fost un simplu cal de mină
Căpăstrul meu purtat spre o himeră
De mâna ta și mângâierea efemeră
Spre ce credeam că are-un simplu rost
Ți-ai asumat vreodată, rănile făcute?
Ai stat gândind, că, te numești durere?
Sub talpa ta o inimă mai piere
Zdrobită sângeriu, ca atâtea alte sute
Am cunoscut o viperă în iarbă
Micută, drăgălașă, cu ochii sclipitori
Pe pielea ei înșiruiți podoabă
Stau solzii reci, multicolori
Eu voi tăcea, și, poate mă vei auzi
Plecând în lume să începi a-ți aminti
Cât de aproape-am fost, și ce ușor
Puteai întinde mâna să atingi un nor
Mi-s grele articulațiile de timp
Vopseaua-mi, se cojește pe la colțuri
Cheița nu a mai întors-o vre-o copilă
Iar arcul îmi vibrează în rugină
Ningea ca-n ziua de apoi
Pe sufletele cu povești
Un gând aleargă, către noi
Eu cine-ți sunt, tu cine-mi ești?
Mi-am făurit în inimă cetate
Din sentimente fără întrebări
Iar între zidurile ei curate
Am pus căldura soarelui din zări
Anul 95 plin de frici, undeva prin toamnă
Prima dată când încep problemele s-apară,
Un copil timid în uniformă școlară
Stând în banca lui tăcut, e prima zi de școală