Azi moare-n mine și ultima speranță,
mă înfășor încet în mantia durerii,
agonizează-n suflet un ultim dor de viață,
învăluit de-o ceață la marginea tăcerii.
Cu cartea-n mână, prin lume am plecat,
Ca un țăran destoinic,pe câmp la semănat,
Din casa părintească ce m-a văzut mergând,
Cât imi creștea aripa, cuvânt după cuvânt.