Din patrie se aude larma gândacilor: Lacheul îşi trage după sine chipul ― un ţel mai îndepărtat decât nemurirea e povara cioplită în piatră.
Bătrânul fluture leşină la vederea unei fete.
Nimicnicia, în vârful picioarelor, păşeşte pe catifea în mai multe părţi deodată. Adulterul stă tolănit la umbra candelei. Pantera visează lovitura de maestru. Nebun, arhitectul construieşte la nesfârşit numai spirale.
Actul de moştenire arde în mâinile nou-născutului.
Câinii latră viitorul, viitorul aleargă spre noi ― la scenă deschisă fala ţării e în deplină siguranţă.
Lampa luminează cu efort capriciul celui absent.
Şobolanul îmi zâmbeşte din spatele cursei:
"Cina se serveşte la sfârşitul mileniului, până atunci putem scârţâi de însufleţire...!"
Îi zâmbesc şi eu ― viforul din gura mea nu poate fi luat în nume de rău.
(din vol. Imperiul mâlului)
vezi mai multe poezii de: Ancelin Roseti