Aniversare
Când se deschide dintr-o dată, a viselor ascunsă poartă, și simțim venind spre noi, trecutul lumii de apoi,
ce oare motiv ne-mpinge, să vrem timpul a-l învinge, de căutăm acea lumină, dulce, caldă și divină, care să ne binecuvânte, dar dac-o găsim deodată, ea de fapt să ne-nspăimânte, că e lumina necreată?!
De unde acea visare a ființei care moare, de-a fi în viață un erou, ca să rămână ca ecou, lumină rătăcitoare?!
Sau nu cumva, noi nu rămânem decât un gând plutind ușor, către trecut, din viitor, că tot ce este, a mai fost, iar tot ce-a fost încă va fi, atunci când noi, numai în noi vom regăsi odihnă și adăpost?!
Dar spun așa:că orice vis, este-o fereastră, ca o poartă ce s-a deschis, către un timp ce ne așteaptă, iar dacă nu se împlinește, acum, în timpu-acestei vieți, nu-i nimic, el ne așteaptă printre flori, în timpul care a fost, să ne ofere adăpost
în lumina necreată, în acea lume de apoi, pe care am visat-o noi, dorind să fim nemuritori!
Și atunci, lumea asta mare, cu tot ce-nseamnă, tot ce este, cu aparenta-i strălucire, nu este doar o poveste, o tainică închipuire, a ființei ce nu-i moartă, ci visează nemurire?!
Multe-s noi în aparență, deși au mai fost, de mult, nimic nu se inventează când totul e gata făcut, doar închipuirea noastră a ființei ce visează, nu vede că viitorul a mai fost, este trecut!
Astfel, noi ne visam în viitor, doar ținându-ne de mână și a trecut un an iubito, de când suntem împreună!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.