Când obosită, mâna mea - Anna Ahmatova
Adăugat de: Gerra Orivera

Când obosită, mâna mea
În capitala fără soare
Pe foaia albă iscălea
Cea mai cumplită renunțare,

Și vântu-n geamul cel rotund
Izbea cu valuri ude, dese –
Părea că cerul fără fund
Ca aurul se încinsese.

Spre apa Nevei n-am privit,
Nici stâncile-n lumini scăldate,
Și că te văd mi-a năzărit
În față-aievea, neuitate!...

Dar noaptea toamnei celei lungi
Orașu-l înghiți, profundă,
Ca fuga mea de tine-atunci
Scrumite umbre s-o ascundă.

Am dus cu mine crucea doar,
În ziua cu trădarea dată,
Ca stepa de pelin amar
Măcar, să-mi cânte ca o dată.

Și din peretele curat,
Primejdiile mi le curmă,
Și totu-i lesne de-ndurat,
Chiar ziua, ziua de pe urmă.

1916


Traducere Medeleine Fortunescu



vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.