În cărți am îndrăgit întotdeauna
Din pagini, ultima, aceea care
De mult pierit-a interesul pentru
Erou și eroină, când
Atâția ani se scurseră, încât
Nu-i nimeni să regrete, când, se pare,
Chiar scriitorul a uitat
Cum și-a început povestea sa odată,
Și însăși „veșnicia a-ncărunțit”,
Cum glăsuiește-o prea frumoasă carte.
Acuși, acuși,
Sfârșește totul și autorul, vai,
Va fi din nou ireversibil singur.
Dar nu. El încă vrea să fie spiritual,
Sarcastic – iartă-l, Doamne! –
Și-atunci lipsește un sfârșit stufos
Care-ar suna de pildă:
… Și doar în două case
Din orășelul… (numele-i confuz)
Rămas-a un profil (făcut de cineva
Pe un perete alb cum e zăpada).
De fată, de bărbat? Mister!
Și spune-se, când ale lunii raze –
Ca-n Asia Centrală: verzi și joase –
La miezul nopții curg pe-acei pereți,
Cu osebire-n noaptea de-Anul nou,
Se-aude parcă-un sunet subțirel,
Pe care unii-l socotesc că-i plâns,
Iar alții deslușesc în el cuvinte.
Minunea însă, și-a pierdut de tot din preț –
Străinii sunt puțini, localnicii – sătui,
Și se zvonește chiar că într-o casă
Profilul blestemat stă azi sub un covor.
Tașkent 1943
Traducere Medeleine Fortunescu
vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.