Aporia
Tainicele mele gânduri, din făptura ce o port,
îmi remodelează anii, cei trecuţi şi cei ce-aşteaptă
către drumuri netezite, paşi cuminţi ce se îndreaptă,
înspre camera luminii, fără prea mare efort.
După-atâta vreme gândul, a mirare se frământă;
de te-ating, pare că cerul mi te-a-ncremenit în suflet,
timpul a trecut de-atunci, fără grabă, fără umblet
şi iubirea prinde aripi, cu halou galben de sfântă.
Fericit îmi e cuvântul, lacrimi are bucuria,
peste ochii tăi plăpânzi, degetele se frământă,
inima din foc se-aprinde, harul parcă ne descântă,
spulberându-se-n neant, umbra vieţii, aporia.
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc pentru popas...
sorina (autor)
sâmbătă, 09 martie 2019
Frumos!
Agafia
miercuri, 06 martie 2019