(Traducere de Csata Ernő)
Primăvara veni în timp infinit
Și-n Hajongard, la cimitir s-a oprit.
Un nume căutam pe cruce spartă,
Aletta van der Maet să apară.
Știam, c-aici are somnul etern,
Și nu-i găsesc numele efemer.
Dar duminică fiind, în liniște,
Tonul numelui cânta în mine.
Cât cânta, eu meditam la trecut,
citam spiritul profului defunct,
inima căruia s-a încălzit,
când Aletta van der Maet l-a zărit.
Când veni bezna luptelor curmându-l,
numele cânta cu fast, apărându-l.
Și acompaniind în tihnă cântul,
vestul însorit a cântat în versul,
unde contra valului de beznă
crezul a pus o stavilă imensă.
Tot pe Aletta van der Maet șopti,
când duhul sfânt i-a închis ochii.
Când lumea ingrată îl înhuma,
tot Aletta plângea deasupra,
cât i-a răsunat cu măreție
orga bisericii calviniste.
Cântul pierzând ecoul, apoi,
amuțind în pălire cu orori.
Femeie slabă - este o vorbă -
căutând soțul, l-a urmat în tombă...
Sus în Hajongard, în tihnă, sclipire,
glasul numelui cânta în mine.
Și tare aș dori, să am lacrimă,
ce să-i mulțumească acest cânt
Alettei van der Maet, din inimă.
vezi mai multe poezii de: Áprily Lajos
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.