Toldi (fragment) - Toldi (részlet) - Arany János
Adăugat de: haver

(Traducere de Csata Ernő)

Preambul
„Îmi amintesc de vremuri trecute,
În vremuri trecute de Tholdi Miklós.ˮ

Ilosvai

Parc-un rug arde în nopți de toamnă,
Văpaia mare departe s-arată:
Toldi Miklós așa-mi apare mie,
Din generație în generație.
Parcă îi văd statura corpolentă,
Din pumni, în lupte, scăpând o directă,
Aud o voce adâncă cu răcnete,
Azi, sigur, Dumnezeu l-ați crede.

Ăsta a fost omul, le nevoi, tare,
Azi, n-are pereche-n șapte hotare;
Dac-ar învia, printre voi să fie,
Fapta i-ați crede scamatorie.
Nu i-ați duce trei, buzduganul,
Praștia și sulița doar cu carul;
Văzând scutul lui imens, v-ar surprinde,
„Chiar și pintenii prinși pe cizme.”

PRIMUL CÂNT

„Cu o mână o prăjină ridicase,
Drumul spre Buda cu ea arătase.ˮ

Ilosvai

1.
Arsă e mlada tulpinei aride,
Unde pasc multe lăcuste moleșite;
Nu-i măcar un firicel-n germinare,
Nici strop de verdeață-n câmpul mare.
Slugi-n umbra căpițelor, o duzină,
Sforăie parc-ar merge totul strună;
Ah, dar goale, sau abia pline,
Stau căruțele de fân în neștire.

2.
Cumpănă curbă pe sfrijită crăcană,
Adânc se uită-n puț și speră apă:
Un uriaș țânțar, s-ar putea spune,
Cum sângele gliei acum va suge.
La jgheab stau vitele însetate,
Și cu tăunii duc o luptă mare:
Dar lenea pe slugi îi apasă,
Nu-i nimeni de a scoate apă.

3.
Doar un june e zdravăn pe moșie,
Cât vezi cu ochii peste câmpie;
Pe umeri se zguduie draghine,
Încă nici barbă n-are pe bărbie.
Se uită înspre drumul larg departe,
Parc-ar dori s-ajungă în altă parte;
Omul ar crede: că e stâlp de oprire,
Bătut-n pământ, la răscruce, pe margine.

4.
Ah, frumosule, de ce stai-n arșiță?
Vezi, mulți sforăie la căpiță;
Și javra întinsă cu limba scoasă,
Nu pe soareci să-i gonească:
Sau n-ai văzut un vârtej ce vine,
Care se va lua la trântă cu tine,
Și lingând drumul cum înaintează,
Parcă un coș de fum mare aleargă?

5.
Nu, nu la vârtej vrea să se uite,
Ce-n lungul drumului huiduie:
Dincolo de turnul de praf ce apare,
Vine o mândră armată, lucesc arme.
Cum din norul de praf apare oaste,
Astfel-n inima jună un dor se naște;
Apoi se uită, curbat mereu,
Parcă în ochi ar avea sufletul.

6.
Ostași frumoși, drăguți eroi!
Ce amarnic, ce trist mă uit la voi.
Încotro mergeți? La luptă? La caznă?
S-aveți faimă pentru coroană?
Vă bateți cu tătari? cu turcii,
Să le arătați lor bezna nopții?
Ah, dacă și eu aș fi printre voi,
Ostași frumoși, drăguți eroi!

7.
Toldi Miklós așa gânduri avea,
Sâcâindu-i sufletul cu alean;
Așa cum se fierbe, cum se gândește,
Inima de amar i se răsucește.
Viteaz i-a fost tatăl; și György la fel,
Crescând lângă prințul, un frate infidel;
Și cât el cu slugi-n rând strânge, cosește,
Ăla lenevind trufaș-n curte la rege.

8.
Vezi, Laczfi arhiduce, cu armată,
Cu trupa arogantă, el-n persoană;
Pe șargul său armăsar falnic șade,
Pe dolman broderii de aur are;
Și-n urmă, cu pene de stârc, tinerei,
Cai cu șei mândre zburdă sub ei:
Privește Miklós, dar la cap nu-i vine,
Îi dor ochii-n astfel de privire.

9.
„Hei, țărane! ce drum duce la Buda?ˮ
Îl întreabă Laczfi îngâmfat, sumar;
Dar vorba pe Toldi-n inimă îl pișcă,
Pulsația și afară e simțită.
,,Hm, eu țăran!'' singur, așa se vaită,
,,Oare, cine ar fi domn-n pusta largă?
Toldi György, poate, vicleanul frate,
Care la regele Lajos, linge vase?”

10.
„Țăran, eu?” - Și la ce s-a gândit, după,
Spre Toldi György a fost o înjurătură.
Și cu prăjina făcând o răsucire,
Ca pe un bețișor, la capăt o ține;
Ține într-o mână și stând drept, țeapăn,
Marcând drumul spre Buda, cum deviază,
Parc-ar fi fost din fier tot brațul, însă,
Nu se clatină cu prăjina întinsă.

11.
Ducele văzând pe Toldi cu prăjină,
Întreaga armată e uimită.
„Ăsta e om” spune Laczfi, „oricine;
Flăcăi, la trântă cine îl învinge?
Sau, care va ține așa prăjina,
Cu care, flăcăul marca direcția?”
Rușine, afront: toți murmură, urlă,
Cu un țărănuș nimeni nu se-ncurcă!

12.
Dar cine s-ar confrunta cu o furtună,
Cu jale viforoasă, cu volbură?
Și cine s-ar confrunta cu o trăsnire,
Cu lungile sale flame arcuite?
De Toldi, doar ăla să se agațe,
Căruia veșnicia îi place;
Cu el, care se luptă, vai și amar,
Ar intra și-n poala mamei, chiar.

13.
În rânduri compacte trec vitejii,
Despre Toldi vorbesc toți ostașii;
Îi spune ceva drăguț, fiecare,
Lăsându-i un zâmbet oarecare;
Zice unul: „Confrate! vrei-n oaste?
Așa tânăr e de mare valoare.”
Altul din milă: „frate, ce mare păcat,
Cu tată țăran, tu la fel ai rămas.”

14.
Trece tabăra, calmându-se murmurul:
Vântul peste tot acoperă cu praful;
Toldi foarte trist merge înspre casă,
Tremură-n urmă întinsa pârloagă;
Mersul lui, ca unui taur sumbru,
Văzul, e ca bezna nopții, lugubru,
Suflă de furie, precum și mistrețul,
Aproape se sfărâmă-n mână parul.



vezi mai multe poezii de: Arany János




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.