Aripi - Camelia Ardelean
Poezie adăugată de: Camelia Ardelean

    vineri, 03 februarie 2017

Mai stau pe câte-un nor, din când în când,
Pe aripile vieții fluturând;
Surâd, într-un discurs chiar jovial,
Și clipei reci, scăldate-n trivial.

Mai uit de mine, printre picături,
Vânând himere sub dărâmături,
Miasme noi de rătăciri târzii,
În noaptea gândurilor sidefii.

Mai trec pe drumul unde mă dezleg
De-un timp rebel, hapsânul sacrileg,
Ce-mi fură clipe de mărgăritar,
Ca un venetic autoritar.

Mai rabd tăceri menite să le strig
Sau veri fierbinți, în care tot mi-e frig,
Coșmaruri vii, de unde evadez,
Stinghere nopți, la care nu vibrez.

Și chiar de-aș fi un înger pe pământ,
Mi-ar trebui din cer consimțământ
Să-mi pot deschide zborul spre zenit,
Să mă înalț, din hău, spre infinit.



vezi mai multe poezii de: Camelia Ardelean




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Așa este, Ina, când te devorează acest "virus" al scrisului, ești sclavul lui pe viață! O "robie" dulce, de altfel, pe care nu o simt ca povară, ci mai degrabă ca izbăvire! Muza a fost cam ciudată la această poezie, într-adevăr! :-) Mulțumesc mult de popas, comentariu și dedicație! Cu prietenie,
Camelia Ardelean (autor)
joi, 16 februarie 2017


În chinul din dorinţa de-a zbura
Cu gânduri îndrăzneţe-ai îndura
Nimicul din trăiri banale, goale,
Din pietrele simţite-n a ta cale?
Sigur că nu...mai bine ai muri
Decât să nu ajungi la stele-n ceruri
Şi de frumos să nu te mai cutremuri...

O, Doamne, Camelia, când ai gustat din măreţia creaţiei nu mai există cale de-ntoarcere! Te hrăneşti cu ea şi-ţi cauţi hrana tot timpul...
Ina M.
duminică, 12 februarie 2017