Din spuma mării nălucesc
sălbatici cai pursânge trac,
visând tărâm neomenesc,
unde clepsidre sparte zac.
Galopul lor fără hotar,
sub promontoriul uriaș,
e zbuciumul ereditar
zvâcnind în crupe, nărăvaș.
Copite țes și zdrențuiesc
imponderabile mantii,
dantele-verzi de arabesc,
ce-mbracă țărmuri argintii.
Frumoșii cai de ham străini,
cuprinși de freamăt și furtuni,
sunt fulgere, sunt rădăcini,
sunt frânte zboruri de lăstuni.
Norii-dragoni se lăcomesc
mușcând din zorii sângerii,
iar largi talazuri potopesc
nisipuri mult prea timpurii.
Nechează crunt în clarobscur
și se desprind purtați de vânt,
iar forma pierde din contur:
par umbre albe pe pământ,
plutind peste câmpii cu maci,
ușori și liberi. Ei nu pier.
Zburați, sălbaticilor traci,
aripi vă crească pân' la cer!
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Bună,
pe gas;
//prost-comment.//!
pnt
narcispurice
duminică, 28 februarie 2021
Doamnă Lucia Eniu, mulțumesc frumos pentru aprecierea imaginilor!
gabriel cristea (autor)
vineri, 26 februarie 2021
Ce frumos poem despre neasemuiții cai! Sunt, pentru mine, cele mai frumoase animale de pe pământ. Și iubesc poeziile în care apar. Ați surprins atât de bine mișcarea!
Lucia Eniu
vineri, 26 februarie 2021