Din gura de leu, mai flămând, mă voi naşte
Eu, ca un pistil, care scurt va străpunge
Prin aerul rar, ce din drumuri mă paşte,
Umbra din urmă ştiind că m-ajunge.
Uşor, pe o frunză, m-aştern lângă tine;
Pământul şi cerul, de mâini ruginii,
Se ţin într-o boltă, iar bolta ne ţine
Departe de fulgii din ierni timpurii.
Iubeşte-mă până ce toamna mă pierde
Sub frunze uscate de tei şi castani,
Iubeşte-mă azi, când timpul e verde,
Iubeşte-mă-n ore, secunde sau ani.
Dar ceasul de seară se-opreşte – ne-opreşte – ;
Privindu-ne-n ochi şi privindu-ne fix,
Ne spunem zâmbind, nebuneşte, „iubeşte...”,
Apoi ne prelingem, vâslind de pe Styx.
25 august 2016, Constanţa
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Eu aşa cred :) Mulţumesc!
lorena.craia (autor)
marți, 06 iunie 2017
Lorena > sa iti fie cu folos, toate acestea, din urma micutelor discutii!..
Th3Mirr0r
th3mirr0r
duminică, 04 iunie 2017
Acum am înţeles mult mai bine. Voi reciti comentariul tău de mai multe ori :)
Mulţumesc din nou pentru îndrumări, opinii şi aprecieri.
Zi faină!
lorena.craia (autor)
duminică, 04 iunie 2017
Lorena > eu sunt prea micut si comun, pentru titlu, asa ca doresc apelativul "băi, măi, tu" - precum eu insumi, ma adresez astfel, aratand apropierea si fara estetica formalitatilor.
In spectrul unui artist, esti in cea mai mare masura - si indreptatita - de a-ti sculpta precum doresti, forma scrierii. Oarecarea sugestie, intr-a verifica anumite elemente lingvistice, nepartinitoare fiind, ti-a prezentat un exemplu, prin propriul vers. Prozodia este asadar o stiinta de studiu, a versificatiei - si nu o pravila bisericeasca. Am specificat de emistih si distih, in speranta ca studiindu-le, vei aduce un plus, intr-o scriere - si mai ales fiindca ambele valori, atat intrinseci, cat si extrinseci, cuprind rostul lor. Este tot treaba Artistului asupra uneltelor, cu care sculpteaza, precum si treaba Criticului de a distinge sau evidentia vreun aspect. Prin urmare, nu ti-am cerut restructurari - si nici n-as face asta, cuiva - caci ar fi dezbinare. Mai bine este a intregi ceva, la Artist, decat a ii rupe o anume structura. Ce ar fi daca as lua o strofa de la tine, si sa o modific dupa placu-mi?! Te-ai simti poate ofensata, manioasa, ori cine stie ce altceva, pe scala negativa. A fost mai bine ca sa aduc in prim plan propriul tau vers, citandu-l, drept exemplu la cum ai fi captat o Adancime, asupra intregii structuri a scrierii.
Nu doar reciti - subliniez - ci si rosteste, vers cu vers. Cat despre Estetica, sigur ca o are! Ori, stiind ca poti mai mult, fosta-mi treaba intr-a-ti stimula acea capacitate, spre a te reintregi.
Citind din nou "Se ţin într-o boltă, iar bolta ne ţine" juxtapusa titlului "arta de a ne iubi" si frunza impletind pamantul si cerul, universul astfel delimitandu-l, ramificandu-l - vreau sa privesti asupra acestei adancimi, care iti incununeaza poezia. Simte aceasta structura, apoi, caut-o. Gasi-o-vei, intre celelalte structuri ale versurilor?!.. Apoi, ce raport formeaza, intre ele?! Daca nu vei regasi aceeasi adancime, din cauza esteticii, este raspunsul. Unui sculptor, ii sunt necesare uneltele - dar trebuie sa cunoasca si structura ce va a se fi transformata, intr-o opera. Cum ar fi sa prelucreze o frunza din chihlimbar, si s-o numeasca Toamna, mai degraba, decat sa utilizeze gnaisul?
Th3Mirr0r
th3mirr0r
sâmbătă, 03 iunie 2017
The Mirror :) Mulţumesc în primul rând pentru comentarii... În al doilea rând, precizez faptul că nu cunosc toate fineţurile poeziei ori scrierii acesteia, eu scriind în funcţie de ritmul interior, inspiraţie, stare, imaginaţie, pornire, zvâc, avânt...
Datorită comentariului tău, am studiat acum ceva despre emistih... Ei bine, eu ştiam de această "pauză", acest "respiro" din interiorul versului, căci mi se părea natural să existe, mai ales că eu, când recitesc (şi recitesc de câteva ori) textul proaspăt scris, ajustez pe ici-colo pentru rotunjirea ritmului, piciorului metric şi muzicalităţii, aşa cum un sculptor îşi şlefuieşte opera mult timp după ce o conturează.
Din PS-ul dvs, ceea ce înţeleg este faptul că ar trebui să restructurez aşezarea versurilor, adică după emistih, să cobor a doua jumătate a versului şi să transform catrenul în distihuri.
Dacă nu am înţeles bine, puteţi explica mai bine, vă rog?
Mulţumesc mult!
lorena.craia (autor)
sâmbătă, 03 iunie 2017
Vilius argentum est auro, virtutibus aurum.
th3mirr0r
duminică, 28 mai 2017
Ars poetica- ars amandi.
Costel Zgan
duminică, 28 mai 2017
P.S:Poti incerca structurari dupa emistih si distih?
th3mirr0r
duminică, 28 mai 2017
Lorena > Las cateva mici inadvertente deoparte, si subliniez importanta propriilor tale versuri, ale strofei II, citand doar "Se ţin într-o boltă, iar bolta ne ţine" > Asa ar fi trebuit sa iti fie poezia, in structura. Aceasta ingemanare, este precum Lira - si abia atunci, putem juxtapune raul Styx, nascand-o astfel pe Euridice, printre versuri.
Th3Mirr0r
th3mirr0r
duminică, 28 mai 2017