Strînşi în unghere, între bănci de stejar cam calde
De suflul lor ce pute, cu ochii-n lungi plimbări
Spre corul ce străluce, ca-n harp e toţi să-iscalde
Cei douăzeci ce urlă cucernice cîntări ;
Ca pe-un miros de pine sorbind parfumul cerii,
Umili în fericire ca nişte cîini bătuţi
Săracii întru Domnul, stăpînul lor, Mizèrii
Înalţă rugi ridicoli, mereu neabătuţi.
Pentru femei e bună o bancă dreaptă, după
Un chin de şase zile-ntru Bunul Dumnezeu !
Tot leagănă odrasle, -n ceva ce-aduce-a şubă
Stîlcindu-le, soi straniu de prunci ce plîng mereu.
Acestor mîncătoare de supă sînii-afară
Le ies ; cu ochii-n rugă că nu se roagă ştii
Privesc cum se prosteşte, făloasă-aşa să pară,
O ceată de puştoaice cu strîmbe pălării.
Afară, frigul, foamea, bărbatul beat, beat criţă :
E bine. Înc-o oră; belelele apoi !
- Dar şuşoteşte-alături şi fornăie, sughiţă
Soboru-ntreg de babe cu guşi ce-atîrnă moi;
Aici sînt epileptici, înspăimîntaţi de lume,
Pe care la răspîntii mai ieri i-ai ocolit ;
Şi, scotocind cu nasul în cărţi de rugăciune,
Orbi ce-s conduşi de-un cîine prin *ţi necontenit.
Şi toţi, stropşind credinţa miloagă şi cam brează,
Recită nesfîrşite jelanii lui Isus
Ce, -ngălbenit de palul vitraliu, -n sus visează,
De slabii proşti, de răii burtoşi departe dus.
Şi de mirosul cărnii şi-al stofei mucezite,
Scîrbită farsă, sumbră, cu gest respingător;
- Şi-oraţia-nfloreşte-n expresii ipocrite
Şi ia misticitatea un ton prouncitor,
Cînd, soarele din naos pierind Isuse ! - , grave,
Zîmbind, în vechi mătăsuri, Cucuoanele de prin
Distinse cartiere, dar de ficat bolnave,
Lungi degete să-şi moaie-n agheamatare, vin.
vezi mai multe poezii de: Arthur Rimbaud
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.