Sunt un om simplu care a primit un dar neprețuit, putința de a zbura cu sufletul printre cuvinte, totul a venit brusc, parcă acest miracol din viața mea a sta în umbră și când momentul a sosit, a ieșit la lumină.
Nu mă consider poetă, ci un suflet care dorește să dăruiască o picătură de lumină celor din jur.
Am două cărți editate, Mai aproape de Dumnezeu și Printre aripi de îngeri, am colaborat la diverse antologii și am publicat în reviste online.
În căutarea sinelui
Sunt o pribeagă-n propriul destin
Omule pribeag
Tu, omule pribeag, te uită la soroace
În calea mea-i căsuța lui moș Andrei, mi-e rudă
Și simt parcă îndemn degrabă să-i vorbesc,
Îl văd cum stă pe prispă ținând un băț cu trudă,
Iar ochii lui sunt triști și-abia mai zăresc.
Am zburat prosteşte cu aripi abia ivite, încă moi,
spre o lume necunoscută şi mi-am ars gândul-fluture,
gândul unui om mult prea mic pentru lumea plină de vulturi pleșuvi
care-și găsesc adăpost în cuiburile nepăzite,
Te privesc în tăcere, cu
teamă
că ai să mă prinzi
vrând
E frig şi plouă peste sat,
Iar vântul suieră nervos,
Nu simt că-ncet s-a înserat
Şi nici că timpu-i duşmănos.
O, Doamne, ajuns la vatră mea-napoi
După ce slugă am fost la cei fără de milă,
Cutremutat privesc cum totu-i doar noroi
Și-n cuibul meu e frig, iar viața mi-e umilă.
Un foc dumnezeiesc poete-n dar primești
Atunci când zbori, zâmbind printre cuvinte,
Purtat ești de o muză cu aripi îngerești
Ce-ți dăruiește har din locurile sfinte.