Sunt un om simplu care a primit un dar neprețuit, putința de a zbura cu sufletul printre cuvinte, totul a venit brusc, parcă acest miracol din viața mea a sta în umbră și când momentul a sosit, a ieșit la lumină.
Nu mă consider poetă, ci un suflet care dorește să dăruiască o picătură de lumină celor din jur.
Am două cărți editate, Mai aproape de Dumnezeu și Printre aripi de îngeri, am colaborat la diverse antologii și am publicat în reviste online.
Sunt călătoare-n visul cu nefiresc traseu,
Un drum între oglinzi cu unduiri ciudate
Şi-n luciul lor se plimbă, un infinit de eu,
Cu întrebări nespuse şi braţe-ncrucişate.
Fă, leliţă, eşti acasă?!
Că durerea greu apasă,
Nu ştiu ţaţă, ce să fac
Pe bărbat să mi-l împac.
Jos mâinile murdare după durerea vie
Şi n-aşteptaţi din moarte să faceţi capital,
Nu faceţi populism din altă grozăvie,
Şi nu ne mai prostiţi, căci gestul e fatal.
Scrisoare rânduită trimit spre tine, mamă,
Prin îngerii poştaşi ce sunt aici, în Rai,
Îţi scriu că am scăpat de-ntunecata teamă,
Când tu, măicuţă n-ai spus la moarte;-Stai!
Se aude cum noaptea îşi face culcuş
Apărându-şi tăcerea de urgia de-afară,
Nu-i nimeni pe drum, doar un biet căţeluş
Şi eu, omul străzii, cel plin de ocară.
Am vieţuit prin ani cu sufletul pe tavă
Şi tuturor le-am zis:- Luaţi, e pentru voi!
Nu am făcut-o pentru comori ori slavă,
Ci numai din iubire, ce devenea şuvoi.
De vă-ntrebaţi cumva, pe unde am dispărut
Să ştiţi c-am poposit în liniştea cea verde,
Căci primăvara-soră degrabă mi-a cerut
Ca sufletul-copil pe aripi să-l dezmierde.
În dimineaţa nouă cu-aripi de primăvară
Alerg ca un copil la maica mea-n odaie,
Dar mă opresc, simţind-o cu răsuflarea rară,
Înfăşurată-n doruri şi-ntunecate straie.
Orăşelul
În orășelul meu uitat și prăfuit
Unde și câinele-i un pic blazat,
Cu pace-n suflet, doar să…tac
Se-aud în zare, paşii de furtună