Aşteptarea - blacks
Poezie adăugată de: blacks

    marți, 09 octombrie 2018

În coada de secundã ce aşteaptã
sã-mi creascã aripi ca în propriul vis,
am sã aștept explozia din faptã
sã mã desprind de frica de abis.

De-ar fi sã cad în îngheţate focuri,
sã fiu cãrbune pentru al meu pãcat
cã mi te-am vrut vâltoare în galopuri
fãrã sã ştiu cã drumul ţi-e blocat,

Voi arde pân' la ultima trãire
sã-ţi scriu spre cer cu focuri de alint
cât îmi lipseşte calda ta iubire
şi cât de-aproape, încă, mi te simt.

Dar am sã pun cãpãstru la durere,
Singuratãţii bice îi voi da
Şi aripi îmi vor creşe din cãdere,
Iar ţelul meu va fi fiinţa ta.

Şi voi ajunge, colo, lânga tine,
Sã-mi completez al inimii atlas
cu piscul unui dor fãrã suspine
ce seamãnã cu dulcele tãu glas.

Încã aud o ultimã povaţã
pe care mi-ai întins-o în trecut
Cãci, zi de zi, dreptatea te învaţã
doar cum sã cazi de-încerci a o fi vrut.

Dar te întreb, cãzut într-o mirare:
Cum de-ai zburat spre locul hãrãzit
când ştiu c-ai fost izvorul de splendoare
ce-a pus Dreptãţii alb în colorit?

Cum nu ţi-a fost a inimii cãldurã
o margine de foc şi zăcãmânt
ce-ar fi putut sã-ţi ia din anvergurã
ca sã-mi rãmâi alãturi pe Pãmânt?

Ei ţi-au pitit secretul printre luturi,
Dar nu-i nimic, voi şti sã îl gãsesc
Cãci rãscolesc doritele trecuturi
în care te-am iubit şi te iubesc.

De caut pirostrii la cele gânduri
ce fierb adânc în conştiinta mea,
Ştiu c-ai atins celestele intrânduri
Şi simt cã încã sunt în paza ta.

Asa cã stau, avid de aşteptare,
sã-mi creascã aripi, ca în propriul vis,
Sã-mi împlinesc a zborului urcare
lipsit fiind de frica de abis.



vezi mai multe poezii de: blacks




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc! Am făcut modificarea necesară.
blacks (autor)
joi, 20 decembrie 2018


Felicitari Blacks !
rebeca
marți, 09 octombrie 2018