- Tu nici nu ştii cât verde-adun în valuri
Să-ţi las pe pragul inimii în zori,
Nepăsător ca vântul treci pe maluri
Şi-mi pari atât de singur uneori
Că ţi-aş putea trimite companie
Un serafim tăcut... Când fruntea ta
Se va-ncreți a dor, a nostalgie,
Pe aripile-i mari te va purta
În galaxii prin care depărtarea
E-o teorie falsă, nici nu ştii
Cât verde-adun să-mpodobească marea
Care-ţi sărută plajele pustii.
- Ţi-arunci pe ţărmul alb ofranda verde
Ce-mi înveleşte sufletul pustiu,
În spuma unui val care se pierde
Sub tâmpla mea. Ce anotimp târziu
E-n raiul unde îngerii, iubito,
Ne-au invitat să fim colocatari
Şi lumea pentru noi au împărţit-o
În două emisfere mult prea mari,
Dar inimile noastre-s ancorate
De verdele întâiului destin
Şi slovele acestea sunt sculptate
Cu certitudini sub un cer senin.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
vezi mai multe poezii de: nutzu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
mulțumim, iuli.a
nutzu (autor)
sâmbătă, 02 aprilie 2016
mi-a placut mult poezia, are un parfum deosebit
iuli.a
sâmbătă, 02 aprilie 2016