Atenție, se închid ușile!
Atenție, se deschide viața!
Pășesc în același metrou, nomenclator de trupuri.
Pășesc pe același covor de voci.
Ies din închipuirea minții mele lunatice
și întrezăresc fețe,
iar mai la un metru distanță, suflete.
Fie că se scaldă în pauperitatea ființei,
ori în ale durerii oroare.
Fie că plâng,
râd
sau pizmuiesc cu glas tare
se-adună toți agale în metrou.
Își duc spiritele spre metempsihoză,
cu un singur metrou,
spre un unic ecou:
părinți, cu ai lor îngeri păzitori, copiii,
cu aripi frânte,
sfărâmate de boală,
sfărâmate de ani de școală,
sfărâmate de murire;
bătrâni cu ochi împăienjeniți de trecut,
bătrâni cu inimi de foc,
bătrâni cu zâmbete de gheață;
tineri în plin surâs emoțional,
tineri cu scârbă și șoc de tot ce e banal,
tineri aiuriți, iubiți și prigoniți de un existențial;
costume alergânde cronometrate de bani.
Cu viteză ne îndreptăm spre veșnica stație,
pe un peron cuprins de frică
-
așteptăm să coborâm.
Până atunci,
asist într-o perpetuă fascinație
la tot spectacolul cu iz de blestem ancestral.
vezi mai multe poezii de: Elena R
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.