am scris balada cailor pe sârmă
cu sângele unui copil flămând
de care-mi amintesc în somn plângând
am fost și-acel copil până la urmă
mă doare mâna asta în paragini
la cât am sprijinit-o ca un prost
de tâmpla unui înger fără rost
care s-a sinucis aici în pagini
cu mine vor citi nenorociții
și cei ce-s îmbătați cu apă vie
mă-mbăt și eu cu ei pe datorie
sperând fără motiv la armistiții
pe paturi de spital se culcă oase
de oameni părăsite benevol
acesta pare-a fi un protocol
de a zidi în ceruri alte case
părinții mizerabili se tocmesc
pe-o pâine și pe-o raniță cu vise
apoi cu palme grele și decise
își mutilează singuri ce iubesc
eu nu iubesc pe nimeni, n-am nevoie
de-acea povară ce părea eternă
le dau cailor mei atât: lucernă
sperând că ȋntr-o zi se-ntoarce Noe
25 septembrie – 15 decembrie 2018, Constanța
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.