Străpungerile trupului prea ne-au durut, prea mult privirile ne-au sfâșiat.
Frigurile bălților în noi au crescut ca o trestie, ca un păcat.
Neputincioși, am privit rotirile atâtor ochi împrejurul frunții, am răsădit în nămol scrâșnirile și-
am coborât până la noi munții.
Toate căderile apelor, toate, ca după noaptea fluxului frânt, ne-au zdrentuit câte-o stea în coate, ne-au încercănat cu praf și pământ.
Fiecărui gând i-am alungat ceasul,
fiecărei ore gâtul i-am rupt.
Peste-o zi ori, poate, două, ne vom schimba pasul,
frigurile bălților prea ne-au supt.
vezi mai multe poezii de: Benedict Corlaciu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.