Eugen Cioclea

Eugen Cioclea

Membru al Uniunii Scriitorilor din România și Moldova, traducator în diferite instituții, din 1992 funcționând ca redactor-șef la “Tineretul Moldovei”. S-a născut pe 4 august 1948 la Druță, Edineț, ca fiu al lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă și literatură română și al Iuliei Cioclea, învățătoare.

Devine cunoscut ca poet încă din anii șaptezeci pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității “Mihail Lomonosov” din Moscova cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut “Numitorul comun”. Cartea va fi publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, deschizându-se cu o prefață de reputatul critic literar Eugen Lungu și se va bucura de o largă apreciere în lumea literară.

 

Biologic vorbind, dar și din punctul de vedere al recunoașterii literare, Eugen Cioclea e mai mult șaptezecist decât optzecist (optzeciștii sadea, colegii săi de generație – Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Popa, Vsevolod Cernei, Vasile Gârneț - la sfârșitul anilor optzeci de-abia începeau să se impună, ori, Cioclea era la acea vremea deja o celebritate), dar datorită faptului că îi plăcea să cultive versuri eruptive-teribiliste, cu un personaj liric mare amator de grotesc și gesturi de cele mai multe ori teatrale, iar versurile lui aveau o expresie “strident-hiperbolică”, criticii l-au înregimentat printre optzeciști, și chiar cap de serie, adică generației de scriitori considerați ca fiind implantatorii postmodernismului literar în Republica Moldova. E. Cioclea nu e nici șaptezecist și nici cu optzeciștii nu are prea multe afinități, ba chiar și ștampila cu un termen mai general cum e cel de “postmodernist” este refuzată de el ca fiind străină și nereprezentativă pentru ceea ce scrie. Se știe că în perioadele aride din istoria literaturii un poet talentat poate ține de unul singur locul unei întregi generații, poate că la același lucru se gândește și Cioclea atunci când se opune clasificărilor.

 

În 1991 publică un nou volum de poeme sub titlul “Alte dimensiuni” ce ar părea să continue stilistic fixațiile autorului din prima sa carte; imaginea sa de poet autentic ia un contur și mai pronunțat. Alexandru Mușina va declara chiar că preferă poezia lui Cioclea celei lui Mircea Dinescu, pentru simplul fapt că E. Cioclea “este un poet mai bun”. Cartea se bucură, ca și “Numitorul comun” de altfel, de un mare succes la public. Tipărită într-o ediție de 10000 de exemplare, chiar și fără campanii publicitare, “dimensiunile” reușesc să se vândă într-un mod uluitor, în doar câteva luni epuizându-se întreaga ediție.

Eugen Cioclea s-a stins din viaţă la Chişinău, pe 10 octombrie 2013, într-o singurătate şi-o sărăcie lucie. A lăsat în urma sa o amintire de neşters. Poeţii generaţiei optzeci, dar şi cei care au venit după ei, Dumitru Crudu, Ştefan Baştovoi, Moni Stănilă, Mihail şi Alexandru Vakulovski îi sunt recunoscători pentru lecţiile de poezie şi de viaţă oferite. Altfel s-a scris înainte de Cioclea şi altfel după. Şi ca un semn al destinului, deşi poetul a murit sărac, unul din nepoţii săi, a ajuns guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei.

 

 

   - wikipedia -

Distribuie acest autor: