*Dedicată lui Rolea Nicolae*
uimire de noapte
polenizată coapsă în catifeaua dorinței
fereacă pulsația
să nu se mai știe înfășoară întrebări de falange
rană atingerea
dacă e vie
ochiul fără seisme dezvoltă tumori
nemișcarea doar statuilor
le este costum pe măsură fără cusătura neantului
”atenție
cad pietre”
murmuri grijuliu la căpătâiul angoaselor
ce-mi odihnesc tâmpla
ca o pernă de sare
balauri de ceață
aruncă metastaze în plasă
celor ce-și leagă somnambulic visul
de carne
eșarfa neagră și plutoanele de execuție
ție se pot întoarce
focul semnează veridic și viața și reîntoarcerea-n magmă
semnalul de alarmă
pe care-l tragi arterelor mele
dezleagă aripile pegașilor
de țâțâna lumii
moartea cea mică
adormirea eternității-n secundă
dacă
posedata vertebră
nu leapădă germinările de comandă
vai ție frânge durerea fragilă compasiune
vai nouă surpă în pleoape ecouri
dă-i tatălui încălțările efemerului
să ți le curețe
răsfoirile
identităţilor mele sedentare
mă apără de cangrene
timpul se-ndoaie
când smeresc rugăciunea sălbatec
culoare pastelată
picurată pe umăr de înger doar
în interstițiul dintre geneze
un cântec de leagăn are codul de aur
blândețea
și surâsul copilului din geană
trasează drumul sângelui
cel care-și ține adevărul încriptat în oglindă în dar primește
răstignirea
tu știi
magii sunt doar excorta albului
în ciocul albatrosului furtuna roșul adoarme
pocăințe aseptice
galaxiilor
sculptează metamorfoze filigranate
să ne-ndulcească atingerea de oameni și lucruri
toate mările se botează din nou
și-și beau mântuirile
peisajul inimii se umple de acuarele diafane
dumnezeu dă drumul la bile
ușor ca un murmur
jocul se-ncepe
paradisului i se destramă tivul hlamidei
când tu sari printre pătratele
materiei etericul se scufundă în el când aspru
l-adulmecă lupii
parfumuri subtile respirând odihna divină
ocultează esenţa
păsările care-ți invadează sângele
când vrei să-mi măsori
insomniile
lasă umbrele să-și scuture ușor nervurile
iubite toamna știe să se roage auriu soarelui
încătușat în rod
ca-ntr-un altar de magme dulcege
te spovedește ispitelor
ca un rege
incantezi bioritmul novei albastre
mâinile care s-au închinat
nu te-ncap
mai adaugă o veșnicie
genunchilor mei
construiește catedrale în căușul palmelor
polenul smereniei
broderii în acvamarin tăcerii dintre noi
peste toate fulgurări de ecouri
poeme
universuri galaxii căi lactee
curg străluciri
râuri își usucă izvoarele
setea noastră schimbă valențele timpului
lumea etanşează pacea pe care-o inspir
și te expiră
carusel de forme multiplicări variate a unului
mă fură
aruncă în serpentine
dăruindu-te hipnotic unui eu fără semnătură
reverberările tale în mine
mă-neacă
curgi atât de uşor prin mine
tăcerea sfarmă orgile cerului în splendoare
al cui puls se aude prin stigmatele înălțării
vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Nik - chiar contez pe asta!:))))
Maria - cred că știi deja că-mi place să fac dedicații, am mai făcut-o pe acest site, iar dialogurile metaforice sunt un câștig real pentru oricine!:)))
Cu drag.
Gerra Orivera (autor)
duminică, 06 martie 2016
Ce frumos cand poetii isi dedica versuri ...
Sa ma scuzati pentru interventia mea.
maria
duminică, 06 martie 2016
Mulțumesc , Gerra...și am sa revin cu haina de cavânt... într-un nou avânt...
RESPECT.
ROLEA NICOLAE
duminică, 06 martie 2016
Dragă Nik, întâmplător am dat peste volumul tău de versuri pe blog (nu mă întreba de ce nu am citit pe site poeziile tale – n-aș știi să răspund) și am făcut o citire în diagonală a poemelor tale, ușoară, abia atingându-l. Cred că am mai încercat odată într-un com să explic modul meu de scufundare în poezie. Îmi place să palpez spiritul poetului, să mă-mbrac cu visele lui, să mă-nbăt cu elixirurile pe care le prepară el din floarea vieții. Un poem al lui este doar fotografia unei anumite stări a lui, într-un timp și spațiu dat. Eu sunt mai lacomă, nu vreau doar atât, vreau întregul lui imperiu subacvatic. ”Citirea” la mine e ca o imersiune în oceanul beatific al eului liric al poetului, o fuzionare a două abisuri florale precum un act divin de acuplare din care iau naștere noi galaxii. Aș putea spune, fără să greșesc și fără să mint, că am făcut dragoste cu toți poeții pe care i-am absorbit în structura celulară a sufletului meu! Că am fost și sunt amanta pătimașă a tuturor celor în arterele cărora m-am scufundat pentru a înălța catedrale! Că unii ”detectivi” nu știu face deosebirea dintre ”propriu și figurat” e problema lor – pe mine nu mă atinge cu nimic interpretările care s-ar da unor manifestări ale mele! Sunt ceea ce sunt! Cu sau fără voia altora!
Și ție năzdrăvanule, ți-am furat un strop de polen din pleoapa înserărilor tale din demult, acum n-am făcut decât să te-nsoțesc în fugile tale ghidușe prin lucruri, ființe, în cavalcade tandre, înainte de ați adăpa roz Pegașii din izvoarele lunii. Eu care interacționez destul de exploziv cu materia – ador atingerile tale de viață ghiduș-duioase, cu un mare respect pentru sacralitatea vieții dar și cu o mare doză de rebeliune față de mumificările care ne pândesc din smârcuri! De aceea ți-am și sugerat să-i dai Tatălui încălțările efemerului să ți le curețe, ca pasul să-ți fie mai ușor.... și pelerinajele la izvoarele cunoașterii fructuoase... Și eu sunt la fel de NATURALĂ ca tine dar în alte game, ce pot părea sofisticate sau abstracte – dar au doar alte filtre de curgere....
În privința provocării, vai năzdrăvanule, uitași (ți-am trimis mesaj în astral pe aripa unei libelule) că mi-s un altoi de Artemis și Pallas-Athena cu armele pregătite și bufnița la locul ei, pe umărul vederii de dincolo de granițe???? Hihihihi......
Cu mare drag, Nik!
Gerra Orivera (autor)
duminică, 06 martie 2016
Da Roxana, îmi place să pun oglinzi atingerilor vieții, să înmulțesc reflexiile tuturor manifestărilor energetice ale lumii....... Pentru că sunt un Căutător! Și nu-mi plac cărările bătute!.... Cu drag
Gerra Orivera (autor)
duminică, 06 martie 2016
Mulţumesc, Gerra, și-mi cer scuze că răspuns aşa de târziu.
Eu sunt NATURAL, și ating versurile tale cu degetele privirii aşa de timid... și simt că mi se prind metaforele de raza ochiului ca și căpşunile pe firul verde al imaginației tale uimitor de analitică.
Sunt bucuros că cineva mă răscoleşte ȘI MĂ SIMT PROVOCAT ÎN FRUMOS.
Am câteva probleme de rezolvat și apoi o să răspund la această dedicație-provocare. Apreciez enorm cum scrii, îmi place să iau lumină de la tine, te găsesc între Cezarul din tine şi colibri-ul ce cară soarele în cioc... și-ți mulțumesc că permiți inimii mele să meargă cu telefericul între cele două aripi ale tale deschise în lumină.
În fața ta vin ca la împărtăşanie chiar dacă NU am comentat aproape deloc la poeziile tale până acum. Odată, demult, am furat cuvinte de la tine, te-am plagiat și tu cu inima plină de lumină ai zis: NIK, VINO ȘI IA LUMINĂ...
Atunci am îngenunchiat în fața unei flori ce poartă numele GERRA!
Am să revin, Gerra, și voi răspunde în versuri la provocarea ta. Îmi plac provocările și zborurile în lumină.
După ce te-am citit pe tine, aș fi vrut să mă transform într-un porumbel și să zbor cu cartea ta în cioc, până dincolo de potopul lui Noe, ca să dau lumii de veste că POEZIA TRĂIEŞTE prin tine la dimensiuni uimitor de frumoase, chiar cosmice aș zice. Un confrate ne-a îndemnat să citim, să citim, să citim... şi aşa am ajuns să te citesc... şi SUNT FERMECAT DE POEZIA TA. Ştiu ce vorbesc, și astăzi tu eşti DISTINSA DOAMNĂ A VERSULUI SUBLIM.
Reverență... şi sunt mândru că de ziua mea am primit această dedicaţie de la tine... o dovadă în plus că eşti atentă la cele mai mici detalii...
RESPECT !
ROLEA NICOLAE
duminică, 06 martie 2016
hipnotizator si incitant limbajul complex si actual al textelor tale. unele sunt, conform unei expresii din acest text, "broderii in acvamarin", dar de regula aduna elemente din macrocosmos, le vitrifica in oglinzile trairilor si, da, ce labirint de oglinzi!
roxana.c
sâmbătă, 05 martie 2016