Cu vina strânsă din strămoşi
Fără de grai, fără picioare
Port prin coclaurii umbroşi
Destinul meu de târâtoare.
Cum nu-mi găsesc un cer anume
Care ar trece peste gleznă
Străin şi duşmănit de lume
Mă ghemui mai adânc în beznă.
Pripas pământului şi rob
Cu suflet veşted de pădure
Mi-ndemn răbdarea ca pe-un orb
Durerea trupului să-ndure.
Când spre amurguri au s-adape
Cu sânge vreun ciopor de vite
De printre târşuri, ca pe-un şarpe
Mă vor strivi între copite.
Că în grădina raiului cerească
Am ispitit pe Eva cu un măr
Adam gustând, greșala lor firească
E rătăcire-n veci de adevăr.
Că sunt de-atuncea izgoniţi din rai
Ṣi azvârliţi în lumea-acesta, iată
Sudoarea frunţii să le fie trai
Ṣi să-mi strivească ţeasta cu o piatră.
Cu vina strânsă din strămoşi
Fără de grai, fără picioare,
Port prin coclaurii umbroşi
Destinul meu de târâtoare.
Copyright © 2017 Marin Mihalache
vezi mai multe poezii de: marin.mihalache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.