Februar. Fă rost de cerneală şi plângi! - Boris Pasternak
Adăugat de: Gerra Orivera

Februar. Fă rost de cerneală şi plângi!
De februar scriind în bocet hohotitor,
Cât huruitoarea moină de care-ncerci să fugi
Arde-a primăvară neagră, învăluitor.
Fă rost de trăsură, pe grivne, vreo şase,
Prin zvon de clopot şi roţi bătând din talere
Să te transferi în loc, unde ploi tumultoase
Ca cerneluri şi lacrimi sunt mai sunătoare.
Unde, precum pere, fructe carbonizate,
Din copaci puzderia de grauri, risipitor,
Va cădea-n băltoace, spre-a prăbuşi uscate
Tristeţi neogoite-n adâncul ochilor.
Sub ea, prin nea, peticele de pământ negresc,
De ţipete vântu-i răscolit ca de brăzdar,
Şi, cu cât mai sporadic, cu atât mai firesc
În hohotul de plâns se leagă versuri, răsar.

(1912)



vezi mai multe poezii de: Boris Pasternak




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.