Gara - Boris Pasternak
Adăugat de: Gerra Orivera

Gara, rezistentă, ignifugă ladă
A plecărilor, întâlnirilor mele,
Prieten încercat şi sfetnic devotat,
A începe – ce de-a merite rebele.

Se-ntâmpla, viaţa-mi toată depindea
De fularul-ştreang, până să pornească
Trenul şi-a harpiei botniţa pufăia
Aburi surii, ochii să ne bulucească.

Se-ntâmpla, abia de mă aşez alături
Şi – s-a zis. Mă topesc, viaţa-i fără-nţeles.
Adio, căci e timpul, bucuria mea!
Conductore, acum chiar o să sar din mers!

Se-ntâmpla, se crăpa apusu-n manevre
De intemperii, traverse, străin peron,
Şi cu gheare de fulgi prinde a te-nşfăca –
Să nu nimereşti cumva sub greul tampon.

Şi-amuţeşte al repetărilor fluier,
Altu-i preia ţipătul în depărtare,
Şi trenul viscoleşte dens pe peroane
Cu o surdă şi cocoşată ninsoare.

Iată amurgul nu mai are răbdare,
Şi iată-n urma fumegărilor grele
O rup din loc şi câmpii şi vijelie, –
O, dacă aş fi fost şi eu printre ele!

1913, 1928


Traducere: Leo BUTNARU



vezi mai multe poezii de: Boris Pasternak




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.