Privesc ,,Coloana Infinitului”
trasând cu privirea
linia dintre viață și moarte,
să văd cât mai departe.
În atelierul gândului neobosit
sculptez din piatra rece a nepăsării
fericirea – ,,Pasărea măiastră”.
Mă așez la ,,Masa tăcerii” cu Creatorul,
iar înainte de a frânge cuvintele aburinde,
pâinea cea de toate zilele a poetului,
îmi spun ,,Rugăciunea”.
La cântatul cocoșilor, ,,Visul"
,,Nou-născut” își reneagă originile
în inima ce n-a deschis niciodată c-un dor
,,Poarta sărutului”.
Se aude ,,The First Cry" al universului.
vezi mai multe poezii de: Lavinuk37
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.