Nu mai eşti o floare cum ai fost odată?
Nu mai porţi pe spate părul despletit?
Dar la mine-n suflet văd că pui să bată
Dorul tău năstruşnic, gata-ntinerit.
Mâna ta, azi, poartă cicatrici ciudate
Plugul neputinţei sufletul ţi-a frânt.
Îți aduci aminte, clipe-nmiresmate
Cum visai odată s-aduci pe pământ?
Nu eşti fericită, te curmă-o durere,
Inimă te simte într-un cuib forţat.
Pe mine mă arde că stai în tăcere
Şi pui fericirea pe un ram uscat.
Am să rog o frunză la tine să bată
În geamul iubirii chiar la balama.
Deschide fereastra şi un vis de fată
Va-nflori, frumoaso, în privirea ta.
Îţi cere alunul floarea când îşi lasă:
Aruncă-n oceane supărarea grea!
Inimă duioasă, cheamă-mă la masă
Şi-ţi ofer din palmă primăvara mea!
Tu să-ntinzi mânuţa; o privighetoare
Voi pune din pieptu-mi pentru tine, zău.
Sufletu-mi de floare îl îmbrac în soare
Şi-l aduc să doarmă la piciorul tău!
Dă-mi un semn, frumoaso, vino la portiţă
Cu rochiţa albă când florile plâng,
Dar să-ţi faci codiţă, ca o ştrengăriţă,
Şi s-o laşi să curgă peste sânul stâng.
Să iei seama bine când împletești părul:
Prima primăvară-i cu norii duioşi.
Două flori albastre care-ngână cerul
Să legi pe codiță: ochii mei frumoși.
Salut fericirea chiar din depărtare
Îmi inundă fiinţa într-un ritm nebun.
Tu în ghem adună firul de întristare
Şi-un salut romantic lasă-mă să-ţi spun:
Bună dimineaţa, preafrumoasă floare,
Hai, deschide-ţi, tandru, inima un pic
Eu la tine-n suflet am picat din soare
Şi din patul moale nu mai mă ridic!
28.03.2016
vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE