Stau și mă-ntreb de este rău sau bine
Ne-am întâlnit cândva pe sens unic
(Știu, astă viață nu ne aparține)
Ca într-un film SF fără tipic
Am fost doi trecători stingheri, străini
Ce umbra pașilor călcau timid
Era duminică, sau poate luni
Și cerul ne zâmbea, angeloid.
Privirile ni s-au îmbrățișat
Și pentru-o clipă m-ai luat de mână
M-ai auzit cu dor, când am oftat ?
Nu eram eu ! O tristă mandolină
Se auzea din depărtări, de sus
Pe sens unic zburdau perechi de fluturi,
Dar noaptea sfâșâia ziua-n apus
Și tu...te îndreptai spre nicăieri.
vezi mai multe poezii de: mirimirela
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Felicitări Miri ! Parcă trebuie umblat un pic la final, lipsește și rima acolo.
Cu drag !
ALapis
joi, 11 august 2016
Draga și sensibila mea Carmen ! Îți mulțumesc !
mirimirela (autor)
miercuri, 10 august 2016
Povestea unei iubiri care putea fi şi nu a fost! Ideea ai pus-o frumos în versuri, Mirela! Mi-a plăcut!
Ina M.
marţi, 09 august 2016