*o frunză pe care doar norii știu plânge cinstit*
ai plecat ca o venire de mai
am rămas să dau perimetru tăcerii fără să las urme de gheară
lacrimei neplânsă arcadă spre un geamăn rătăcit
în demult printre stele
cireșii lăsați în poartă au carne de novă să înflorească
sau pe din două să ardă coloana
ca o frunză lipită de obraji depărtarea încearcă să
parcurgă distanțe cinstit fără să-și vândă nervurile pe un bol de nimic
visul încă e treaz
îl învelești grijuliu până la gâtul care întoarce clepsidrei răspunsurile
știi deși ochiul nu-și varsă apele decât înlăuntru nașterea fură morții eternul
eu râd
sanctuarele tale aprind curcubeie într-un sacerdoțiu tăcut
depun gaj vântului polenul unei pulsații
intru
las afară botinele humei
atâtea galaxii înnoadă smerenii într-un zâmbet sfielnic de nuc
sub el inocenții poeți își adorm poezia
asupra
ca niște petale de somn
veghea ta scutură lacrime și un bob de ambrozie
făr' de brațe rămân întâmplării de-a fii
viscolite îndelung și picioarele retrag sângeratele drumuri
corpurilor ce-mi locuiesc eul schimb centrul de greutate gama respirului
în altar gravitația nu poate lua prizonieră nici o bulă de aer
atingerea transformă-n hamac pastelate înțelesuri
în palmele inimii fluturi albi duc în aripe ca pe ursite argintate-orizonturi
răscolesc jarul din vatra sacră a lutului să mai întorn clipei savoarea
lucrurile-și relevă fructul ce-i copt din sămânță
gândul își fură esențele din întâiul
într-o plecare perpetuă
îți amintești hrănirea erupția fără de gură din propria rădăcină
într-un timp fără membrană anume dimensiunile explodau fiecărei celule culorile
vibrația începea să-și caute identitate
forme sub unghii piatra începea să cânte râsul tău plin dezlega hergheliile ploii
din haosul cel nenumit
sfinxul a scăpat de blestem morții nu-i mai umblă prin vene
ochii orbi ca o coroană din păsări trag storul frunții
răscrucea așază-n troiță țipete mute
odihnă să-ți fie întâiul alegerea marea se-ntoarce în matcă
mai bogată se-ncape izvorului altă octavă sparge și vindecă ale cerului clape
alt sunet în diapazonul celest produce seisme florale
tu aici dincolo același tu privește din spate cum alunecă violet aștrii
prin gene taina să-mpăturească
doar zborului rămâne să-i colorezi șoapta și să cazi benevol
alt univers coace smerenii ca pe-o tăcere la foc molcom de cord
doar o frunză-a rămas în urmele tale ca un dar
și-o eternitate s-o umplu
s-o întorc sau să las universul s-adoarmă
vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.