Când vii la mine - Camil Petrescu
Adăugat de: Adina Speranta

Când vii, atât de rar, la mine,
Micuță frumoasă
Și neastâmpărată
Ca jocul unei albe sonatine,
Faci toate poznele prin casă.

Cu o nerușinare dumnezeiesc de goală,
Cobori din pat
Și toate le arunci distrată
Că după tine, casa
Pare devastată de răscoală.

Cu gesturi curgătoare
Și încete
Dinaintea oglinzii mari cât un perete
Îmi încerci pălăriile pe rând
Surâzând vreunui lăuntric gând.

Făcându-mi cu ochiul,
Cristalul argintiu îți dedublează frumusețea.
Ceva mai serioasă,
Dar tot atât de goală,
Îmi răscolești sertarele
Și coală după coală,
Imi cercetezi cu luare-aminte,
Dar absentă,
Manuscrisele.
Adevăru-i că privești în ele
Cât ești de mititică
Așa cum uneori citește
Câte-o pisică gravă și cu aer studios
(Tu care nu știi o vorbă românește).

Și pe urmă le arunci pe jos.

Fără frică
Îți plimbi chemarea frumuseții
Nesățios nepăsătoare,
Cum își plimbă crinul strălucirea,
Tu cu cât mai mică,
Cu atât mai învingătoare.
Și când ai obosit
Și toate-n casă au devenit mai reci,
Vii iar langă mine,
Uitând că te sculaseși să pleci.
................................

Vezi, Kicsikém mi-e greu să mai aleg
Însă cu-un dram de trudă înțeleg
Cum tu mi-ai răscolit nu numai casa,
Ci cugetul întreg.

Dar iată,
Mi-ai încălcat tot rostul într-atât,
Încât când vrei să pleci de-acum,
Te-ncurci între firele gândirii mele
Ca o pisică prinsă-n firele de lână,
Pe care le-a desfăcut imprudentă,
Jucându-se cu ele.

Și târziu, când obosești,
Rămâi,
Mi-adormi în suflet
Ca un semn închis în carte,
La locul tău,
Micuță și cuminte,
Ca un mic păcat de moarte.



vezi mai multe poezii de: Camil Petrescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.