Când e omul pâine caldă,
Lacrimile ochii scaldă,
Suferința lor o lacră
De recunoștința sacră.
Când e omul plin de har,
Sufleul n- are hotar
Și se- naltă- n bucurie
Căci nu mai e- n colivie.
Când e omul mântuit
Sufletul lui s-a topit
În iubire și- armonie...
El devine o făclie
Pentru cei care nu știu
Calea- n marele pustiu.
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.