Se tem cocorii de-orizonturi drepte,
Se tem copiii de un zmeu înalt,
Se tem părinţii. Cine să-i aştepte,
Cu mâna-ntinsă către celălalt?
Atât a fost! Un episod tâmpit
Din viaţa patrupedelor terestre,
Cu botul sângerat şi umezit,
Se scurg în ploaia verzilor ferestre.
Şi urci cu fiecare pe un deal,
Ca mai apoi să-ncerci să îl cobori
În mijlocul pământului real,
Unde nu suntem decât muritori.
Și târâi umbra netedă și albă
Ca pe un sac din care nu mai ai
Puterea să-ţi apropii până-n barbă
Femeile cu părul lor bălai.
Ești mâine, şi ești azi, şi eşti mereu,
De când te-ai întrebat, copilul meu,
Un lup fără un ochi în luna plină,
Un surd ce-ngână veșnic în surdină
Un fel de-apocaliptic Dumnezeu.
9 aprilie 2017 – 15 decembrie 2018, Constanţa
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.