Picioarele țin trunchiul la distanță de pământ.
Și iată-ne aici în fața unui adevărat poem al picioarelor.
Puteri ale oaselor și tendoanelor ridică pântecul și plămânii
Din lut și deasupra humei unde ochii se uită și-urechile aud
Și brațele pot bocăni cu ciocanul, trage cu pușca și mâna motoare.
Ne faci a ne simți
mândri de picioarele noastre, bătrâne.
Și ai lăsat capul deoparte,
Craniu-i totdeauna socotit un fărâmicios megieș al gleznelor.
Traducere Ion Caraion
vezi mai multe poezii de: Carl Sandburg
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.