Trecând printre ziduri povârnite, urâte,
Pe lângă uși de unde femei cu chip răvășit
Priveau cu ochii adânciți de foame,
Hăituit de spectrele mâinilor foamei,
Dintre povârnitele, slutele ziduri ieșind,
Deodată, la marginea urbei, zării
Albastra erupție a unui lac;
Lungi valuri lacustre se spărgeau sub soare
În arcul malului cu pulberi de stropi;
Și pescăruși în zburatec vârtej,
O hoardă de aripi mari, cenușii,
Și pântece albe în zbor,
Roind și rotind sub tării.
vezi mai multe poezii de: Carl Sandburg
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.