Congresul internațional al fricii - Carlos Drummond de Andrade
Adăugat de: Gerra Orivera

Pentru moment nu vom mai cânta iubirea,
ce s-a refugiat mai adânc decât subteranele.
Vom cânta frica, cea care face sterpe îmbrățișările,
nu vom mai cânta ura fiindcă ea nici nu există,
există doar frica, părintele și însoțitorul nostru,
uriașa frică de sertoes, de mări și deșerturi,
frica de soldați, frica mamelor, a bisericilor,
vom cânta frica dictatorilor, frica democraților,
vom cânta frica de moarte și frica de după moarte,
după care o să murim de frică
iar pe mormintele noastre vor răsări flori galbene și înfricoșate.


traducerea Dinu FLĂMÂND.



vezi mai multe poezii de: Carlos Drummond de Andrade




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.