Oh de câte-mi aduc eu aminte.
Dar dacă nu mi-aș aminti?
Și sufletul cu totul altul mi-ar fi,
cu totul altul și chipul meu.
Oh cât de multe lucruri am și uitat.
Dar dacă nu le-aș fi uitat?
Poate eram astăzi omul-minune,
rătăcind pe drum fără țeastă.
Oh ce mă uit și ce-mi aduc aminte,
de câte de mult îmi aduc aminte și uit
în fluxuri și refluxuri egale,
în îmbrățișări simultane.
Dar până la urmă, cum aș putea
să dau înapoi aceste fățărnicii?
Ce straniu cufăr păstrează
în mine și ceața lui și cenușa,
și moștenirea lui cea de flăcări,
iar în acest timp viața își etalează
limitele, iar fiecare ceas este ceasul
cel datorat în balanța memoriei,
care plânge și râde, egal?
traducerea Dinu FLĂMÂND.
vezi mai multe poezii de: Carlos Drummond de Andrade
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.