zilele sunt la fel
albe
negre
cu monoclu gri
ceasul mormăie monoton
aceleași cuvinte la nesfârșit
tic-tac
m-am săturat
să tac
de ploaie
de caniculă
de mersul pe jos
duminicile în frac de pinguin
sunt toate la fel
vreau să mă ridic pe degete
ca o balerină
să-ncerc să-ți ating puful
fără să te transform în păpădie
cât de mult te visez
știu
de obicei îngerii nu zboară atât de jos
să-i pot atinge cu buzele gândului meu
dar te vreau
astăzi
poate ar trebui să mor
să renasc în tine
mai viu decât am trăit vreodată
poate doar aș săruta moartea fără s-o îmbrățișez
cred că se poate
deși în natură
specimenele cele mai frumoase sunt și cele mai letale
îmbrățișează-mă
să nu ratez eternitatea
***
diagnostice fără substrat
îşi trec tăvălugul neliniştii
peste prezentul căruia nu ştiu dacă-i aparţin
erori pe care nimeni nu mi le tălmăceşte
se aliniază planete stranii prevestind inevitabilul
dar eu am învăţat să râd
îngerul meu
râsul sfidează hotarul existenţei
al cărui început şi sfârşit eşti
ziua de mâine nu mi-o închipui
clipa aceasta e tot ce am
multicoloră ca viaţa însăşi
mă voi întoarce în ţara de unde vin
într-o zi a făgăduinţei
dar niciodată fără tine
acum nu mă întrerupe
negociez tratatul nostru de veşnicie
şi stabilesc destinaţii
ioan grigoraș & liliana trif
vezi mai multe poezii de: nutzu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.