Sta pe nisipul mării sumbră și tăcută cu ochii plecați, obosiți.
Avea un aer rătăcit, nu se ferea să ascundă un suflet chinuit,
Visa la o dragoste imposibilă. Apa îi înghițise marea pasiune.
O linișteau glasul furtunii dezlănțuite și valurile sinistre înspumate.
***
Umbla înveșmântată într-un nor de dantelă,
Părea o tânără delicată, cu secole în urmă,
Îi displăcea și ura viața ce îi era destinată.
Nu avea virtuți, dar iubirea ei era veritabilă.
***
Uniți într-un amor nebun și-au jurat credință.
Inima fiecăruia a poposit pe rând pe altă petală.
Și-au asigurat statornicia născocind fidelitatea.
Teribila mascaradă a fost jucată toată viața.
***
O viață și-a dorit să-i vorbească întâmplător,
Să simtă poezia amorului cuprinsă de fior,
Să zboare pe covorul fermecat printre galaxii.
Aşa a îmbătrânit nebunul visător. Câte iluzii!
vezi mai multe poezii de: FloricaGhigeanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.