Stelele desenau forme pe cer
Duios îţi îmbrăţişau fiinţa.
La mine este ger
Te rog, aprinde candela speranţei.
Încălzeşte muntele de gheaţă
Ce-mi striveşte sufletul, uită-te
În ochii mei şi nu spune nimic, o viaţă
Aştept ca tu să mă priveşti, dragoste
Să-mi dai este imposibil,
Măcar un uşor zâmbet
O privire lină, un gest
De-al tău mă face să uit
Că exist...de ce sunt?
În mine şi în tine găsesc
Aspru plumb şi regret gigantesc
Nu uita! sunt un om de rând.
Vino de departe, de pe malurile
Lacului ce cântă versuri nemuritoare
Din ţara lui Eminescu şi iubirile
Toate fă-le să le uit, mă doare
Că sunt neputincios, că nu pot scrie
Versuri mai bune...nu pot găsi cuvinte
Să descriu aşteptarea ta, te rog...nebunie
Simt în mintea mea, pustiu plin de şoapte.
Nu ţi-am văzut chipul, nu îţi ştiu
Glasul, nu-ţi cunosc ochii, nu te
Mângăi, nu pot să te sărut, nu ştiu
Nimic despre tine dar te simt
Că tu eşti steaua ce desena pe cer
Forma ruptă a inimii mele.
Din Volumul Pietre si Inimi, publicat in anul 2015.
vezi mai multe poezii de: Alexandru Cristian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.