Mamă, mîine plec la Santiago - Cesar Vallejo

Mama, mîine plec la Santago
că să mă spăl în binecuvîntarea şi-n plînsul tău.
Îmi potrivesc dozarea şi roşul
Cu plaga falselor griji.

Acolo mă aşteaptă arcul tău de spaimă,
columnele neliniştilor tale
care încheie viaţa. M-aşteaptă curtea,
coridorul de jos cu podoabele-i
de sărbătoare. M-aşteaptă vechiul tău fotoliu,
acea mobilă bună şi trainică, strînsă în piele
solidă, care adăposteşte, seara să scîrţîie, fesele
strănepoţilor, în curele şi arcuri.
Cern afecţiunile cele mai pure.
Mă răsucesc, n-auzi şuier de sondă?
N-auzi tobă în zori?
Plăsmuiesc cuvintele tale de dragoste
pentru văgăunele acestui pămînt.

O, de s-ar aşeza zburătoarele file
la semnele de carte cele mai depărtate,
la cele mai clare citate.

Aşa, moartă nemuritoare, aşa.
Sub dubla arcadă a sîngelui tău, pe unde
se trece în vîrful picioarelor, de pînă şi tata
ca să pătrundă-aolo,
se face mic, mai mic de jumătate,
de seamănă cu primul meu copil.
Aşa, moartă nemuritoare.
Între colonada osemintelor tale,
ce nu se prăbuşeşte nici un plînset
şi-alăturea de care nici destinul
nu poate pune-un deget.
Aşa, moartă nemuritoare.
Aşa!



vezi mai multe poezii de: Cesar Vallejo




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.