!corabie, corabie, cînd plouă-mi pare casa o corabie,
corabie, corabie, trupul tău gol pe care-l poartă sîngele!
!de lacrimi trupul tău e ud
ești fericită că-ti ascult
plîngînd îndrăgostit de tine sîngele,
plouă în după-amiază mult
plouă ca-n vremuri de demult
cînd te duceam spre casă-ntr-o corabie!
!nici timp nu e, nici loc nu e – plouă pe mare, Vremea-și pierde sîngele,
albastră e, albastră e, făptură ta, albastra mea corabie!
!cînd plînsul ploii s-o opri
de care țărm ne vom lovi
albastră, voluptuoasa mea corabie,
cu untdelemn preasfînt te-am uns
cu ploi de aur te-am pătruns
la verde țărm care în urmă noastră e!
!corabie, corabie, ca suferința albă-a unei lebede,
prea repede, prea repede în casa morții mă coborî prea repede!
!fără cuvînt, fără cuvînt
primit în trupul tău cel blînd,
cu moartea mea singur mă lași prea repede,
fără cuvînt, fără cuvînt
în moartea mea mă pierd mai blînd
ca tine, sfîntă, pură și tăcută e,
corabie, corabie ca tine-mi pare Moartea o corabie,
corabie, corabie, trupul tău gol pe care-l poartă sîngele!
vezi mai multe poezii de: Cezar Ivănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.