Traducere de Octavian Cocoş
E o femeie mândră, cu gâtul lung şi fin,
Care îşi lasă părul să se reverse-n vin.
Şi ghearele iubirii, şi jocul otrăvit,
Alunecă tocite pe pielea-i de granit.
Ia Moartea-n râs, Dezmăţul hulit este firesc,
Doi monştri ce cu mâna adună şi cosesc,
Dar trupul ei puternic, şi drept, şi maiestuos
L-au respctat în jocul lor aspru, ticălos.
În mers e o zeiţă, sultană pe divan;
Ea crede în plăcere ca un mahomedan,
Şi-n braţele-i umplute de sânii voluptoşi
Ea cheamă ochii lumii, atât de pofticioşi.
Ea crede şi ea ştie, nerodnică fecioară
Ce pentru mersul lumii e totuşi necesară,
Şi are-un dar fantastic, a trupului splendoare,
Care la orice vină găseşte o iertare.
Ignoră Purgatoriul, Infernul tot aşa,
Dar când îi vine ceasul şi-n Noapte va intra
La chipul pal al Morţii se va uita tăcut,
Fără regret sau ură – precum un nou-născut.
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.