Traducere de Octavian Cocoş
Draga mea era goală, şi să-mi cânte în strună
A păstrat pe-a sa piele sunătoare podoabe,
Prin a lor opulenţă ea părea o stăpână
Cum erau în vechime a Maurilor roabe.
Când dansează, se-aude sunet viu şi sarcastic,
Iar metalul şi piatra, cu luciri cristaline,
În extaz mă aruncă şi îmi place fantastic
Când lumină şi sunet se amestecă bine.
Deci stătea tolănită şi simţea desfătarea
Surâdea relaxată pe înalta dormeză
Şi iubirea-mi simţea, delicată ca marea,
Cum se-nalţă spre ea ca un val spre faleză.
Ca o blândă tigroaică, mă privea insistentă
Visătoare, pierdută, încerca multe poze,
Şi a ei inocenţă, şi-a ei poftă ferventă
Aduceau un nou farmec printre metamorfoze;
Cu-ale ei lungi picioare, cu-al ei mijloc subţire,
Lebădă graţioasă şi lucioasă la piele,
Îmi trecea chiar prin faţă, o sorbeam din privire;
Sâni şi vintre-mi păreau strugurii viţei mele,
A venit ca un demon, blândă, ispititoare,
Ca să-mi tulbure pacea ce o simt în fiinţă
Sufletul să mi-l smulgă din cristalul în care
Calm şi singur cândva şi-a făcut locuinţă.
Îmi părea că-s unite într-o nouă pictură
Talia Antiopei cu un piept pur de june,
Căci avea şolduri ample ce-i ieşeau din statură.
Farduri fine-i făceau chipul brun o minune!
Atunci lampa în tihnă se stingea resemnată
Şi doar focul din vatră lumina cu tărie,
Când ofta cu ardoare, de-al ei sânge scăldată
Acea piele de ambră devenea purpurie!
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.