Traducere de Octavian Cocoş
Capul tău şi gestul, felul tău blajin
Ca un peisaj sunt de-ncântătoare;
Râsul joacă vesel pe-al tău chip de floare
Ca o briză dulce pe un cer senin.
Tristul trecător care-ţi iese-n cale
De-a ta sănătate mult se minunează
Care izvorăşte, şi-n jur luminează,
Fără îndoială din braţele tale.
Şi-acele distinse, sonore culori,
Pe care le-mprăştii mereu pe veşminte
Încântă poeţii şi le pun în minte
Imagini frumoase, c-un balet de flori.
Rochiile stranii, farmec nebunesc,
Demonstrează firea ta multicoloră;
Inima mea lucrul ăsta îl adoră,
Te urăsc, dar totuşi simt că te iubesc!
Am simţit cândva, în grădina dragă,
Unde-mi pierdeam timpul într-o lâncezeală,
Ca o ironie, cum fără sfială,
Soarele voia pieptul să mi-l spargă,
Şi cum primăvara, verde tot mereu,
Mi-a mortificat inima mea mare
Şi m-am răzbunat pe o biată floare
Pentru al Naturii ticălos tupeu.
Şi cândva în noapte, asta îmi doresc,
Când a voluptăţii oră o s-apară
Ca un laş să merg spre a ta comoară,
Fără să fac zgomot, fără să vorbesc,
Ca să pedepsesc carnea ta voioasă,
Să-ţi las sânul vânăt ce se pocăieşte,
Şi pe trup, pe-o parte, poate te uimeşte,
Să îţi fac o rană amplă, dureroasă.
Şi, dulceaţă scumpă care m-ameţeşti!
Prin acele buze roşii, nou-nouţe,
Mult mai sclipitoare şi mult mai drăguţe,
Sora mea, veninul meu o să-l primeşti!
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.