Traducere de Octavian Cocoş
Vii din cerul profund sau din hău de departe
Frumuseţe? Căci ochiu-ţi diavolesc şi divin
Răspândeşte confuz binefaceri şi moarte,
Şi te-asemeni prin asta negreşit cu un vin.
Ai în ochi asfinţitul, zorii albi, fără nor;
Parfumezi totu-n jur ca un vânt pe-nserate;
Sărutarea-i licoare, gura ta-i un ulcior,
Verşi curaj în copil şi-n erou laşitate.
Ieşi din hăul cel negru sau din stele cobori?
Ca un câine stă Soarta pe juponul tău mic;
La-ntâmplare tu semeni bucurii şi orori
Guvernezi lumea toată, nu dai cont de nimic.
Calci pe morţi, Frumuseţe, şi de ei îţi baţi joc;
Dintre multe podoabe, Groaza e cea mai şic,
Iară Crima murdară, preţiosul breloc,
Dănţuieşte duios pe-al tău trufaş buric.
Lumânare, atragi molia ca orbită,
Care arde şi spune: Focule, eu te cânt!
Cel ce e-ndrăgostit, gâfâind pe iubită,
Pare că se-ngrijeşte de al lui drag mormânt.
Vii din rai sau din iad, însă ce mai contează,
Frumuseţe! tu, monstru inocent şi cumplit
Dacă zâmbetul tău uşa o depărtează
Ca să văd Infinitul neştiut şi-ndrăgit?
De Satan, Dumnezeu sau Sirena haină,
Cui îi pasă – când faci cu-ai tăi ochi de poveste
Ritm, parfum, să lucească, minunată regină! –
Şi-universul îl faci mai frumos decât este?
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.