Traducere de Octavian Cocoş
Întregul univers l-ai pune lângă pat,
Femeie imorală! Plictisul te-a stricat.
Să-ţi ţii în formă dinţii pentru-acest joc murdar,
Ai zi de zi nevoie de-o inimă-n sertar.
Iar ochii luminaţi ca nişte magazine,
Ca sfeşnicele-aprinse când sărbătoarea vine,
De-o forţă împrumutată fac uz cu aroganţă,
Necunoscând cea lege care le dă prestanţă.
Maşinărie oarbă şi surdă, chinuri vrei!
Unealtă potrivită ce-al lumii sânge-l bei,
Cum de nu ai ruşine şi cum de n-ai zărit
În orişice oglindă cum vraja ţi-a pierit?
Acest rău fără margini cu care te încânţi
Nu te-a făcut vreodată să pleci şi să renunţi,
Atuncea când natura, în schema ei haină,
S-a folosit de tine, ispită feminină,
– Din tine, fiară crudă, un geniu să învie?
O, jalnică grandoare! Sublimă infamie!
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.