Traducere de Octavian Cocoş
Când te privesc cum treci, iubită indolentă,
Şi muzica orchestrei se sparge de tavan
Încetinindu-ţi paşii, făcându-te mai lentă,
Şi alungând plictisul din ochiu-ţi diafan;
Când din văpaia lămpii eu văd culori ieşind
Şi palida ta frunte ornată c-un regret,
Când ale serii torţe o auroră aprind,
Iar ochii tăi invită, ca cei dintr-un portret,
Atunci îmi zic: Frumoasă-i! şi fragedă nespus!
Măreaţă amintire, un nobil foişor,
Coroana-i stă pe cap, iar inima i-a spus
Că-i coaptă ca şi trupul pentru-n matur amor.
Eşti tu un fruct de toamnă cules de prin livezi?
Eşti tu o urnă care vrea lacrimi şi fiori,
Parfum care te face la oaze să visezi,
O pernă ce dezmiardă, sau coş cu mândre flori?
Ştiu sigur că există şi ochi ce nu zâmbesc,
Ce nu ascund secrete şi nu-s plini de mister;
Casete făr' odoare, relicvele lipsesc,
Mai goi şi mai adânci chiar decât tine, Cer!
Dar oare nu-i de-ajuns că ai acea alură
Ce-ncântă inimioara ce fuge de-adevăr?
Ce-mi pasă că eşti rece sau că nu ai cultură?
Salut, decor sau mască! Te-ador, într-adevăr.
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.